Cum s-a votat pe partide modificarea Legii 10

Iata cum s-a votat pe partide modificarea Legii 10:




Pentru PD-L acest vot este ca turnesolul. Doar trei deputati Corneliu Momanu, Cristian Boureanu si Valeriu Tabara au votat impotriva. Restul tot o apa si-un pamant cu cei din triunghiul rosu: PSD, PC si PRM.

Parlamentul rusinii modifica Legea 10

Camera Deputatilor a adoptat astazi un proiect de modificare a Legii 10.
Practic orice urma de bun simt sau orice aparenta de drept a disparut din textul Legii 10. Va promulga Basescu aceasta lege?

via Hotnews.

Kovesi, despre recursul în materia proprietăţii

din Jurnalul National.

"JN: Doamna procuror general, la începutul acestei săptămîni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a pronunţat o decizie cu foarte mare impact, o decizie mult aşteptată atît de foştii proprietari deposedaţi în timpul regimului comunist, cît şi de foştii chiriaşi deveniţi proprietari în baza Legii 112/1995. În aceste zile s-au făcut multe speculaţii, s-a spus că acţiunea dvs. Ar avea o tentă politică, s-a vorbit pînă şi despre o implicare a şefului statului. De altfel, ştim că şi în 1995, cînd s-a făcut un recurs asemănător de către procurorul general de atunci, tot aşa s-a vorbit despre implicarea politicului în treburile justiţiei; şi acea decizie a ÎCCJ a adus o serie de condamnări la CEDO. Acum eu vă întreb dacă există vreo implicare a politicului în acţiunea dvs. de a promova recursul în interesul legii (RIL)?
LK: Vă spun foarte clar că nu există nici un fel de implicare politică, singurele consideraţii care au stat la baza acestui recurs în interesul legii sînt cele de natură juridică. Deci este exclusă orice intervenţie de natură politică în formularea acestui recurs. Însă aş vrea să nuanţez puţin răspunsul la această întrebare. Potrivit legii, procurorului general îi revine, printre celelalte atribuţii, şi aceea de a formula RIL pentru unificarea practicii judiciare. România a suferit numeroase condamnări la CEDO din cauză că avem o practică judiciară neunitară. Dar acesta (n.r. – RIL) se formulează nu numai pentru că există condamnări la CEDO, dar şi pentru că am fost şi sîntem monitorizaţi din partea Comisiei Uniunii Europene privind măsurile pe care le luăm pentru unificarea practicii judiciare. Avem obligaţia de a monitoriza şi a lua măsuri...


JN: Măsuri pentru a nu mai avea decizii contrare pe aceeaşi problemă de drept, să explicăm oamenilor ce înseamnă...
LK: Da. Acest RIL a fost formulat în cursul anului trecut.


JN: V-aţi autosesizat?
LK: Nu. Am fost sesizaţi de Ministerul Justiţiei de anul trecut, care ne-a adus la cunoştinţă cîteva hotărîri judecătoreşti definitive, irevocabile în care instanţele s-au pronunţat pe aceeaşi problemă de drept, în mod diferit, unele instanţe au declarat admisibile acţiunile în revendicare întemeiate pe Codul Civil, altele nu. Am verificat şi am constatat că pe raza a cinci curţi de apel din ţară, spre exemplu, soluţiile erau diferite, deşi problema era aceeaşi. Motiv pentru care noi am formulat acest recurs. De fapt, ce înseamnă RIL? Înseamnă că noi punem în vedere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) faptul că există o practică judiciară neunitară pe o anume problemă de drept şi cerem să constate că există o asemenea practică, după care instanţa urmează să decidă care dintre punctele de vedere exprimate de judecători în soluţiile date este corect în aşa fel, încît, după pronunţarea unei soluţii la RIL, toate instanţele să procedeze în mod unitar.


JN: De obicei, ca iniţiator al RIL, vă spuneţi punctul de vedere şi cereţi instanţei să aleagă o anume soluţie dintre cele analizate...
LK: Opinia pe care noi o promovăm cînd introducem RIL nu este obligatorie pentru ÎCCJ. Să nu uităm că la ÎCCJ sînt judecători cu cea mai mare experienţă în domeniul dreptului, sînt într-un număr destul de mare, şi atunci este normal ca o soluţie pe care aceşti judecători o dau să fie soluţia care va dirija într-un anumit fel practica judiciară.


JN: Deci chiar l-aţi făcut în interesul legii, după cum este denumirea lui, nu pentru că aveţi interese personale sau de grup?
LK: Vă asigur că nu este nici un interes de natură personală şi nici de natură politică în formularea acestui recurs în interesul legii.


Decizia ÎCCJ "a ieşit" după patru amînări
JN: Acum, că am lămurit cine v-a sesizat şi de ce aţi formulat RIL, vă întreb de ce a durat atît de mult judecarea acestui recurs în interesul legii, spre deosebire de alte cazuri care au fost soluţionate, după ştiinţa mea, într-un termen mult mai scurt, de o lună?...
LK: A fost surprinzător şi pentru noi că judecarea acestui recurs a durat atît de mult. Au fost patru amînări, ceea ce în alte recursuri nu s-a întîmplat. Probabil şi pentru că era o temă de drept, o speţă grea, probabil acesta este motivul principal.


JN: Preşedintele ÎCCJ, domnul judecător Nicolae Popa, a declarat pentru Jurnalul Naţional, în seara zilei în care s-a dat verdictul ÎCCJ, că în susţinerea acţiunii dvs. aţi fi avut două "trepte". Adică aţi formulat recursul acum un an şi mai bine, prin care v-aţi situat pe o anumită poziţie, şi aceea ar fi oarecum, deducînd, extrăgînd esenţa, de partea chiriaşilor. Apoi aţi fi avut "o revenire" cu o "precizare" către Înalta Curte în care nu s-a mai specificat care este poziţia procurorului general în această materie spinoasă. Care este...
LK: Nu comentez ceea ce preşedintele ÎCCJ a declarat, dar vă pot spune următorul lucru: opinia a fost formulată atunci cînd am dedus judecăţii recursul. Ulterior, prin încheierea de la 10 decembrie 2007, ÎCCJ ne-a spus să prospectăm practica judiciară şi pe raza altor curţi de apel. ÎCCJ a spus că pentru a se putea pronunţa este necesar să mai verificăm şi alte soluţii de practică judiciară, să le spunem dacă practica judiciară este în continuare neunitară şi, dacă da, să înaintăm punctele de vedere. Noi am mai verificat şi la celelalte curţi de apel din ţară şi am informat ÎCCJ.


JN: Deci n-aţi renunţat la poziţia exprimată iniţial, aceea de a cere constatarea inadmisibilităţii acţiunilor de revendicare formulate în baza Codului Civil!?
LK: Nu, nu am renunţat. La ultimul termen procurorul de şedinţă, pentru a evita orice fel de speculaţii, a precizat în mod clar care este punctul nostru de vedere. Vă repet, n-a fost vorba despre nici o influenţă, nici politică, nici economică.


Fără motivare, decizia este neclară
JN: În esenţă, punctul de vedere exprimat de dvs. este acela ca acţiunile formulate în baza art. 480 şi următoarele din Codul Civil să fie inadmisibile?
LK: Da. Noi am menţionat că am considerat întemeiat punctul de vedere, potrivit căruia acţiunile formulate în temeiul Legii 10/2001 să se realizeze prin procedura stabilită în această lege, pentru că acesta a fost de fapt şi scopul legii, nu? Să avem o lege specială care să ne reglementeze această problemă de drept.


JN: Acum ştim cu toţii care este decizia ÎCCJ. Acest verdict contribuie la unificarea practicii judiciare sau nu?
LK: Deocamdată noi am văzut doar minuta. Este important să apară şi motivarea hotărîrii şi abia după aceea noi vom putea spune dacă într-adevăr se va unifica practica sau nu. Oricum, trebuie să spun că deciziile pronunţate avînd la bază un RIL au putere numai pentru viitor şi sînt obligatorii pentru toţi judecătorii din ţară. Ca procuror nu pot să comentez decizia ÎCCJ.


JN: Consideraţi că prin decizie, instanţa v-a dat dreptate dvs. în totalitate?
LK: Nu cred că scopul unui recurs în interesul legii este să-mi dea dreptate mie. Este important că ÎCCJ a stabilit că există practică judiciară neunitară şi este important că a emis un punct de vedere. Cît de clar va fi acel punct de vedere ne va demonstra viitorul.


JN: Atunci, spuneţi-ne, că nu am înţeles clar, care este poziţia instanţei: sînt inadmisibile acţiunile pe Codul Civil sau sînt admisibile în anumite condiţii?
LK: Pînă nu e motivată hotărîrea instanţei nu pot să vă răspund la această întrebare.


"Accesul la tribunale nu este un drept absolut!"
JN: Dvs., în susţinerea poziţiei exprimate, cum argumentaţi, pe înţelesul cetăţeanului, de ce ar trebui să fie declarate inadmisibile acţiunile în revendicare deschise pe Codul Civil?
LK: Punctul nostru de vedere a plecat inclusiv de la hotărîri pronunţate de CEDO. Şi aici am exemplificat cu cauza "Golder contra Regatului Unit" din 1975, prin care se spune că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut" şi că "există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept". Există posibilitatea ca printr-o lege internă să stabileşti un anumit cadru procedural în soluţionarea problemei de drept. Exact asta s-a făcut de către legiuitor prin adoptarea Legii 10/2001, o lege specială prin care s-a voit să se reglementeze situaţia imobilelor care trebuie restituite foştilor proprietari. Legea are un anumit termen în care se pot introduce acţiunile în revendicare.


JN: Avem foştii proprietari îndreptăţiţi să-şi primească fie proprietăţile, fie despăgubiri la valoarea reală a acestora, care reclamă îngrădirea accesului la justiţie. Şi foştii chiriaşi, deveniţi proprietari în baza Legii 112/1995, pe ei unde îi încadrăm? Sînt cumpărători de bună credinţă?
LK: Sigur că sînt! Noi în formularea RIL nu am urmărit să împiedicăm cuiva accesul la justiţie, ci doar să se respecte procedura specială instituită de legiuitor. Din 2001 şi pînă în prezent sigur că foştii proprietari puteau să introducă acţiunile pe dispoziţiile Legii 10. Te poţi adresa justiţiei în termenele prevăzute de lege. Rămîne de văzut dacă în termenele prevăzute de Legea 10/2001 modificată sau în cele prevăzute de Codul Civil."

Salariul lui Lulache

Cum nu stiti cine e Lulache? E o doamna care are salariu mai mare decat Jean Claude Trichet seful Bancii Central Europene.

Un salariu de 17.000 de euro pe luna pentru o institutie care nu face nimic, dar nimic, este un salariu bine meritat.

via Cotidianul.

Povestea unui om

din Jurnalul National.

"JUSTITIA ŞI DREPTATEA ÎN ROMÂNIA
24 martie 2008 , o zi ca oricare alta pentru multi dintre romani. Nu si pentru mine, care trebuie sa ma prezint la Bucuresti la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Dupa 8 ore de mers noaptea cu trenul ajung dimineata la ora 6 in Gara de Nord. Forfota binecunoscuta ma intampina de cum cobor pe peron, la fel si nelipsitii smecheri care iti ofera un taxi de cum te dai jos din tren. Ma fac ca nu-i vad si ma grabesc spre iesirea din gara si intrarea la metrou. Iau metroul catre Victoriei, unde schimb si apoi cobor la Universitate. Nu pot sa nu remarc, ca de fiecare data cand vin in Bucuresti, chipurile oamenilor grabiti care folosesc metroul. Aproape toti sunt tristi, apatici, cu ochii goi de expresie, ca niste roboti umani nefericiti.

Pe Batistei trec pe langa Ambasada SUA, si ajung repede la cladirea Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Pina la ora 8 si jumatate cand ni se va permite sa intram inauntru, ma mai plimb putin pe strazile laturalnice mancand in acelasi timp fara chef un sandvici. Revin in fata cladirii si ma uit cu compasiune la oamenii care asteapta in fata. Numarul lor s-a marit, sunt foarte multi batrani veniti din toate colturile tarii, bolnavi si obositi, dar care au venit sa-si caute dreptatea la acest for suprem. Dreptatea ! Aici gresim noi, oamenii de rand cand venim in fata instantelor judecatoresti. Cautam dreptatea, uitand ca aceasta nu este sinonima cu justitia. De fapt in ultimii ani, cautand sa gasesc dreptatea in fata instantelor de judecata si sa redobandesc ceea ce a fost luat familiei mele in trecut, am ajuns sa ma conving ca in Romania cel putin , dreptatea si justitia sunt de foarte multe ori doua linii paralele care se intalnesc uneori. Ceea ce noua oamenilor de rand ni se par niste adevaruri evidente si o dreptate de netagaduit, justitia romana prin magistratii ei, ne demonstreaza de multe ori contrariul, invocand articole de legi, omisiuni, proceduri si alte tertipuri, sau pur si simplu necitind actele din dosare. Da , ca un specialist tehnic, care gandeste logic, am ajuns la aceasta trista concluzie, in Romania dreptatea nu este sinonima cu justitia. Dar oare va fi odata ?

Incerc sa-mi revin din aceste ganduri pesimiste, s-a facut ora 8 si jumatate si ma indrept spre intrare. Remarc din nou cu dezgust zelul jandarmilor de la intrare care au totdeauna placerea sa apostrofeze cate un batran neajutorat care iese din rand sau urca prea repede o treapta. Sunt si ei oameni importanti si trebuie sa-si arate autoritatea, si cum o poti face mai bine decat in fata celor slabi. Batranul neajutorat apostrofat se trage repede inapoi cerandu-si scuze. Intru in cladire si ma duc direct la calculatorul de informare sa aflu sala si numarul de ordine al cauzei. Vanzand ca sunt la numarul 75, deja ma resemnez cu gandul ca voi reusi sa plec din Bucuresti doar dupa-amiaza. Trenul de la ora 13 nu am cum sa-l prind. In fata salii agitatie mare, imi atrag insa atentia mai multe personaje cunoscute ale vietii politice trecute sau actuale. Ii vad pe Valeriu Stoica, pe Doru Viorel Ursu, poate inca niste figuri cunoscute, si pe moment ma bucur ca impart aceste clipe cu niste oameni celebri pe care altfel poate nu as fi avut ocazia sa-i vad in carne si oase si atit de aproape. Incerc sa scap de gandul pesimist ca sunt un simplu cetatean si sper ca atmosfera aceasta imi va fi si mie benefica. Imi atrag atentia si cativa ziaristi, extrem de tineri, care se agita in fata salii. Intuiesc ca in afara banalului meu recurs, in aceasta sala se vor petrece si alte evenimente mult mai importante. Incep sa parcurg cu atentie lista de sedinta si imi explic imediat prezenta ziaristilor de pe hol. Nume ca Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu sau judecatoarea Ciuca, trezesc oricand interesul presei.

Incepe sedinta si imi dau seama ca voi avea mult de asteptat. Ies din nou pe hol si incep sa citesc romanul de Vintila Corbul pe care mi l-am adus cu mine, aducandu-i in gand un scurt omagiu scriitorului plecat nu de mult de pe aceasta lume. In paralel mai raspund si la apelurile pe mobil venite de la firma de acasa. Timpul trece destul de greu si incerc sa fiu atent la succesiunea cauzelor care se discuta inauntru in sala. Sunt curios din fire si vreau sa profit de ocazia care mi s-a oferit sa asist la cauzele acestor personaje publice atit de cunoscute. Intru in sala si imi gasesc cu greu un loc pe scaun. Ascult fara sa fiu foarte atent cauzele care se discuta.

Dupa cateva zeci de minute sala se anima si inghesuiala creste instantaneu. In sala a intrat Adrian Nastase si sotia lui. Devin si eu mai atent la ce se vorbeste in sala. In fata este un juriu eterogen de 9 judecatori, atit barbati cat si femei, de varste diferite. I se da cuvantul procurorului, o doamna sau domnisoara tanara, care vorbeste extrem de putin. Urmeaza partea adversa. Adrian Nastase si Dana Nastase impreuna cu ceilalti din dosar si carora nu le-am retinut numele sunt aparati de 4 avocati. Vorbesc toti pe rand, in total cam o ora si jumatate. Ultimul vorbeste Doru Viorel Ursu. Nu pot sa nu apreciez la toti discursurile elaborate si punctate din loc in loc cu citate din latina , sau cu exemple din practica judiciara. La sfarsit i se da cuvantul si domnului Adrian Nastase, nu vorbeste mult, dar are un discurs interesant si bine sustinut, se vede ca este un politician cu experienta.

Incerc sa analizez strict ce am auzit in aceasta sala si sa anticipez rezultatul. Mai aud si parerea soptita a unor avocati din jurul meu. Parerea unanima este ca procurorii nu au nici o sansa. Au fost 2 minute de argumente pro fata de 88 de minute de argumente contra, asa ar analiza orice om obisnuit. Oare de exemplu au fost meciuri in care o echipa a avut posesia mingii 88 minute si a pierdut ? Dar acestea sunt speculatiile unui cetatean fara studii juridice. Urmeaza cazul judecatoarei Ciuca de la TarguMures. La fel ca si inainte constat scurtimea discursului procurorului si consistenta discursului avocatilor. Oare asa se prezinta tot timpul, sau este o zi speciala, cand stiu ca au in fata 9 judecatori si niste ziaristi in sala dornici de senzational? Oricum le apreciez profesionalismul, as vrea sa cred ca asa mi-ar sustine si mie cauza si mi-ar castiga-o. Desi ca orice cetatean naiv consider ca adevarul meu este atit de evident ca nu are nevoie de asa eforturi. Vorbeste si doamna judecatoare Ciuca, si se observa ca este un magistrat cu experienta. Anticipez din nou rezultatul bazandu-ma pe ce am auzit in sala. Imi dau seama ca de fapt nu stiu care este adevarul, nu cunosc nimic despre dosare, aprecierea mea se refera doar la maiestria in vorbire a partilor. Oare asa sa judece si acesti 9 magistrati? Incerc sa nu ma mai gandesc la asta si sa-mi revizuiesc in minte discursul pentru cauza mea. Intra in sala Dan Ioan Popescu impreuna cu sotia. Si despre acest caz am auzit din presa. De data aceasta procurorul se schimba. O doamna ceva mai in varsta si sigur cu mai multa experienta are de data aceasta un discurs putin mai consistent si chiar reactii la afirmatiile avocatilor. Totusi si aici avocatii vorbesc cam o ora. Tot discursuri elaborate si profesioniste pe care nu poti sa nu le apeciezi.

Nu ma mai gandesc la rezultatul lor, pentru ca se apropie momentul meu. Sper sa fiu lasat sa vorbesc macar cateva minute. Dupa cateva cauze pe care judecatorii le analizeaza extrem de rapid, imi vine si mie randul. Cand sunt strigat de grefiera, nu pot sa-mi stapanesc emotia. Sunt totusi in fata completului de 9 judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Si la examenele din facultate aveam emotii, chiar daca stapaneam perfect materia si stiam ca nu pot primi decat o nota mare. Si acum emotia exista, desi discursul mi l-am repetat si imbunatatit de nenumarate ori mental. Si adevarul este evident in cauza mea, n-ar trebui sa am emotii.

Presedintele completului imi da cuvantul, spunindu-mi insa sa ma limitez doar la aspectul admisibilitatii recursului declarat de mine. Simt instinctiv desconsiderarea in vocea lui si in privirile celorlalti judecatori. Ma asteptam la aceasta, am ajuns sa cunosc in ultimii ani, la toate procesele acestea de recuperare a bunurilor furate de regimul comunist, dispretul magistratilor pentru cei care nu au o pregatire in domeniul juridic, pentru cei care nu fac parte din casta lor. Aveam si un mic discurs pregatit pe tema aceasta. Am absolvit o facultate cu rezultate exceptionale, am avut si am rezultate deosebite profesional, de ce ma considera un paria? Pentru ca nu am studii juridice? Nu m-ar multumi nici daca stiind cine sunt m-ar privi altfel, as fi multumit daca pe orice cetatean al Romaniei l-ar trata in mod egal, fara discriminare. As fi de acord daca s-ar da o lege in care sa nu ai acces in sala de judecata decat insotit de un avocat, asa cum este in unele tari. Dar deocamdata aceasta lege nu exista, si ar trebui sa fim toti tratati la fel.

Incerc sa ma stapanesc , dar nu pot. Nu am putut suporta niciodata nedreptatea, si simt ca deja judecatorii s-au inteles dintr-o privire si ca vor sa scape rapid de cauza aceasta pe tema inadmisibilitatii, bifand cu succes inca un dosar rezolvat. Si desi stiu ca nu are nici un rost, si presedintele incearca sa nu ma lase sa vorbesc, simt ca trebuie sa le spun, daca nu lor , care poate nici nu asculta, atunci intregii lumi, celor din sala si mie adevarurile. Adevarul cum se face justitia in Romania. Cum dupa ani de judecati, ti se retrocedeaza in sfarsit la ICCJ imobilul revendicat, dar cum ti se retrocedeaza. Este vorba de actuala Scoala din comuna Soimus, judetul Hunedoara, fosta casa de locuit in trecut. Da, este adevarat, este acea Scoala care aparea la inceputul anului scolar 2007 la toate televiziunile si in ziare, si la care primarul spunea ca nu mai au copii unde invata si ca le-a pregatit un cort in fata primariei. Ca au fost dati afara din cladirea retrocedata fostilor proprietari, ca li se cere o chirie exorbitanta , si alte asemenea afirmatii cu iz electoral, doar se apropie alegerile locale si primarul vrea sa se asigure de un nou mandat. Televiziunile si presa, dornice de senzational si mereu pregatite sa raspunda chemarii autoritatilor, nici nu s-au mai sinchisit sa afle si sa difuzeze adevarul. Era mult mai senzationala stirea ca elevii din nu stiu ce comuna incep scoala in cort, si mai interesante declaratiile cu iz electoral ale primarului. Ce interes sa afli adevarul si situatia de fapt. Sa afli ca pentru o cladire de peste 700 de metri patrati primaria plateste o chirie lunara ridicola de 1000 lei si ca nu a fost vorba niciodata ca elevii sa fie scosi afara din scoala si ca legal nici nu era posibil.

Dar sa revin la subiectul cauzei pentru care ma aflu in fata completului de 9 judecatori. Alte tari foste comuniste au rezolvat de mult problemele legate de retrocedari, fara sa isi bata joc de fostii proprietari. Noi in Romania n-am putut, sau n-am vrut. In 2006 am considerat ca in sfarsit ni s-a facut dreptate , in momentul cand ICCJ , dupa ani de judecati, ne-a restituit in deplina proprietate si posesie imobilul Scoala din Soimus. Dar bucuria noastra a fost de scurta durata. Cand ne-am dus la Primarie sa ne clarificam situatia, ni s-a spus senin ca am primit inapoi, conform deciziei, doar cladirea Scolii, fara nici un metru patrat de pamant, nici macar pamantul care este sub cladire. Si ca orice functionari publici binevoitori ne-au trantit binecunoscutele vorbe ‘’Daca nu va convine, dati-ne in judecata!’’. Trebuie acum sa spun ca din suprafata initiala de pamant intravilan de 2,5 hectare, mai ramasesera libere doar 6200 metri patrati, adica ceva mai mult de jumatate de hectar. Acestia mai erau liberi la data aceasta si apartineau de Scoala, asa cum arata si expertiza judiciara aflata la dosar. Restul suprafetei de-a lungul anilor s-a impartit mai multor cetateni, in conditii mai mult sau mai putin legale, pentru el urmand sa primim probabil niste despagubiri din partea statului, despagubiri in care eu sincer nu cred, cunoscand antecedentele si mersul lucrurilor in Romania. Dar macar suprafata libera si care apartinea de Scoala, conform logicii, bunului simt si a ce mai vreti dumneavoastra, si mai ales si conform legilor in vigoare, trebuia sa ni se restituie in natura. Sicanati de Primaria din Soimus am facut o cerere de clarificari la decizia ICCJ, prin care le-am explicat ce probleme avem cu interpretarea deciziei si le-am cerut conform legii, clarificari prin care sa detalieze continutul imobilului retrocedat. Stupoare, presedinta completului de judecata, de altfel un magistrat, am aflat apoi, cu mare experienta, profesor universitar si cu carti juridice publicate, ne respinge cererea de lamuriri, si scrie negru pe alb ca nu mai exista nici un teren liber, ca vom primi pentru teren despagubiri ( la pastele cailor) . Desi in actele de la dosar, in expertize scrie clar contrariul. Cu alte cuvinte doamna magistrat ne-a dat inapoi o cladire care sta in aer, si vom ajunge sa platim chirie pentru pamantul nostru Primariei. Aberant ! Aceasta este justitia in Romania? Ce sa inteleg, ca eminentul magistrat n-a aplicat legea sau ca nici macar nu s-a uitat pe probele de la dosar? Sau ca nici macar nu a citit cele 2 pagini in care argumentam si aratam clar inca o data unde se gasesc dovezile in dosar ? Sa inteleg ca un magistrat nu poate gandi logic ci il intereseaza doar sa-si apere judecatile anterioare ale sale sau sa le apere pe ale colegilor, chiar daca provoaca mari nedreptati si afecteaza destinul unor oameni?

Ma uit acum la completul de 9 judecatori si inteleg ca nu-i intereseaza de loc ce injustitie si nedreptate s-a produs. Ii intereseaza doar sa scape cat mai usor de mine si sa-si incheie ziua de lucru cat mai repede. I-au obosit destul cazurile grele de mai inainte. Noi ceilalti cetatenii de rand nu suntem interesanti, nu-i putem afecta cu nimic. Doar se spune ca judecatorii sunt inamovibili, si as fi curios sa stiu daca exista o tara in lumea aceasta in care se poate judeca orice si oricum dupa bunul plac fara sa te poata nimeni trage la raspundere asa ca in Romania. Nu le fac totusi placerea sa tac si sa le scutesc din pretiosul timp.

Le vorbesc cateva minute, nu cred ca ajung sa le spun tot ce as vrea, dar reusesc sa ma descarc de esenta revoltei din mine. Stiu ca este in zadar, dar macar sa stie ca totusi mai existam si noi in aceasta tara, ca stim cand gresesc si isi bat joc de noi, ca nu suntem toti atit de naivi. Sa stie ca nu ne pot inchide gura la nesfarsit. Sa stie ca lumea asteapta de la ei dreptate, nu doar justitie, ca pentru salariile exorbitante pe care le primesc sunt datori macar cu un minim de respect pentru noi, cei multi, ceilalti cetateni ai Romaniei, si ca sunt datori sa nu-si bata joc de noi si sa ne judece atent si corect. Imi inchei scurtul discurs pentru ca deja simt ca tensiunea imi urca la cote alarmante.

Ies grabit din sala si din cladirea ICCJ. Incep sa ma linistesc si sa respir aerul curat de afara. Cat de curat mi se pare acum aerul Bucurestiului fata de aerul din sala de judecata. Optimismul imi revine gandindu-ma ca sunt sanatos, ca maine voi fi inapoi la treburile mele, si mai ales ca exista si un tribunal divin care vede tot si va face sigur dreptate mai devreme sau mai tarziu. Nu uit sa ma abat din drumul meu la demisolul unui bloc din apropiere, unde un domn in varsta si-a capitonat geamul dinspre strada cu carti si cu un anunt de genul ‘’ Daca iubiti cartile, bateti la acest geam...’’. Ma bucur de doua ori, in primul rand ca am ajuns din nou sa-l ajut cu ceva bani si apoi ca am mai gasit niste carti bune care-mi lipsesc. Povestea lui este trista, a ajuns la anii de pensie, se descurca foarte greu si acum vinde cartile pe care cu ani in urma le lua inainte de ’89 pe sub tejghea de la librarii, sau dupa ’89 facand sacrificii financiare. Se desparte cu regret de ele, dar stie ca nu are alta solutie. Si doar la cativa pasi unii au salarii si vor avea pensii incredibile...Macar de-ar face si dreptate nu doar justitie.

Parasesc Bucurestiul cu gustul amar al justitiei din Romania. Mai am o palida satisfactie cand in compartimentul de tren care ma duce spre meleagurile natale, o doamna in varsta pe care o recunosc pentru ca am vazut-o in sala de judecata ma felicita ca nu m-am lasat si macar le-am spus judecatorilor ce aveam pe suflet. Cauza ei urmase putin dupa a mea si avea o poveste oarecum asemanatoare, adica pe scurt tot legata de justitia din Romania si dreptate, sau mai precis nedreptate. Si imi amintesc un dicton latin scris mare in holul Inaltei Curti de Casatie si Justitie ‘’Justitia – Domina et regina omnium virtutem’’ , si ma intreb cine a scris acest dicton si oare cum se facea justitie atunci? Dar dreptatea, de dreptate nu se spune nimic aici... Unde este dreptatea, cand a uitat lumea de ea?


PS. Ascult astazi la radio declaratia unei doamne din cadrul CSM, nu i-am retinut numele si dupa ce am auzit nici nu cred ca merita a fi retinut. Ca reprezentant al CSM, dansa declara ca situatia justitiei in Romania nu este atit de rea, ca fata de numarul total de dosare solutionate, numarul de condamnari la CEDO si reclamatii este mic ( desi se vorbea de mii de dosare, ca sa nu mai vorbim de cele pe rol si nesolutionate), ca in domeniul proprietatii, legislatia este de vina si nu judecatorii pentru rezolutiile atacate si condamnate dupa aceea la CEDO ( pentru care noi toti cetatenii Romaniei platim din buzunarul nostru greselile magistratilor). Iata parerea mea, legile proprietatii daca s-ar interpreta in spiritul lor, si cu minima dorinta de a se face dreptate din fata magistratilor, nu ar exista atitea plangeri la CEDO. De asemenea daca s-ar studia atent dosarele si probele, si daca justitia ar fi aceeasi pentru toti. Ati auzit cumva de posibilitatea interpretarii legilor proprietatii altfel decat in spiritul lor in cazul Regelui Mihai, al unor printi sau urmasi celebri ai marilor industriasi, precum Malaxa sau Auschnitt? Bineinteles ca nu, pentru ca justitia stia ca in acele cazuri mediatizate, toata lumea este cu ochii pe magistrati si nu au voie sa faca greseli. Dar in cazul cetatenilor de rand, se schimba viziunea. Ce conteaza ca iti bati joc de destinele unor oameni si ii aduci la disperare? Nu mai exista nici o presiune, nu conteaza cum se judeca pentru ca oricum nimeni nu te trage la raspundere, chiar CSM-ul dupa cum vedeti te apara orice greseli ai face. Nu esti tras la raspundere nici material si nici macar moral. Poate doar in unele articole, daca sunt publicate.
Sorin Nadaban
Deva"

Din pacate, insa, procesul a fost pierdut de domnul Sorin Nadaban:

Un interviu despre recursul in interesul legii

Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, acorda un interviu in Jurnalul National, interviu pe care il redau mai jos:

"Preşedintele Instanţei supreme, Nicolae Popa, vorbeşte în premieră şi în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional despre culisele deciziei dispuse în materia proprietăţilor naţionalizate sub regimul comunist. În ziua dezbaterilor, 95 de judecători s-au sufocat înghesuiţi, precum "sardeluţele", într-un spaţiu de 40 de persoane şi au ales cu 50 de voturi soluţia a treia din cinci variante. Magistratul acuză politicul pentru rezolvarea acestei probleme printr-o legislaţie emisă mai mult în scop electoral decît în interes general.


Jurnalul Naţional: Domnule preşedinte, să vorbim despre problema spinoasă a recursului în interesul legii (RIL) în materia proprietăţilor naţionalizate. Ştiu că nu puteţi comenta decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pînă nu apare motivarea, fără să fiţi acuzat că vă antepronunţaţi. Despre derularea acestui proces ne puteţi spune, mai ales că s-a vorbit despre presiuni, influenţe asupra judecătorilor...
Nicolae Popa: Totul a început cu un RIL şi, pentru a lichida unele comentarii că a durat nu ştiu cît ori că n-a înţeles procurorul general de ce a durat atît de mult, vă spun că Înalta Curte a fost sesizată la 4 octombrie 2007. Să nu înţeleagă cineva că judecarea a durat un an şi ceva. Termenul care s-a dat a fost 10 decembrie, cînd judecătorii au considerat necesar să solicite procurorului general să extindă puţin investigaţiile în privinţa practicii neunitare la nivelul tuturor curţilor de apel din ţară, astfel încît să se poată judeca în totală cunoştinţă de cauză. La 7 aprilie 2008 procurorul general a înaintat notele dezvoltătoare. În mod corespunzător s-a dat termen pentru ca între timp toate aceste documente să fie supuse analizei celor patru secţii ale ÎCCJ. Pentru că noi ne întrunim în Secţiile Unite, dar trebuie să venim pregătiţi acolo, să cunoaştem dosarul.


JN: Dar este o coincidenţă faptul că verdictul instanţei a venit taman în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale şi cu doar cîteva luni înainte de declanşarea alegerilor generale?
NP: Este absolut întîmplător, verdictul Înaltei Curţi n-are nici o legătură cu alegerile.


JN: Dar au fost nişte amînări ale pronunţării? Din ce motive?
NP: Nu. N-au fost amînări. S-a dat termen în continuare, pentru dezbateri.


JN: De cînd aţi avut la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a vă putea pronunţa şi pînă la soluţionare cît timp a trecut?
NP: S-a trecut la dezbateri şi s-a mai dat termen o dată, deoarece judecătorii au cerut să se mai gîndească. Ei au dreptul să ceară asta. Aici au fost autorizate proteste de cîte trei zile din partea celor care apărau un punct sau altul de vedere. Am primit numeroase sesizări din partea foştilor proprietari pentru respingerea RIL. Toate au fost prezentate în şedinţa de judecată.


Verdict în înghesuială de "sardeluţe"

JN: Cîţi judecători au participat la dezbateri?
NP: Au fost prezenţi 94 de judecători şi cu magistratul asistent, în total 95.


JN: Dezbaterile au fost aprinse? S-a vorbit despre neînţelegeri, atmosferă teatrală...
NP: Dezbaterile la noi sunt îndeobşte foarte aprinse şi este firesc să fie aşa. În rest, sunt poveşti. Am auzit şi eu că deja s-au ţesut legende. Toată discuţia a fost civilizată, ca între specialişti. Nimeni n-a jignit pe nimeni, n-au fost accente pur demonstrative, s-a discutat pe argumente juridice.


JN: Cîte ore aţi dezbătut? Aţi făcut mai multe pauze?
NP: În pauză cei care au propus diverse variante au fost rugaţi să şi le noteze şi atunci ne-am retras şi am rezolvat cu colegiul de conducere nişte probleme. A trebuit să facem o pauză şi pentru că nu se mai putea respira. Să deschidem ferestrele larg pentru că se sufocau judecătorii. Oamenilor le venea rău avînd în vedere că stăteam cu geamurile închise pentru că vizavi era un protest fără legătură cu acest dosar, unde se punea "muzica" foarte tare, că la un moment dat nu ne mai auzeam.


JN: Nu aveţi aer condiţionat?!
NP: Ba da. Dar nu mai făcea faţă. Eram 94 de judecători şi cu magistratul asistent 95, într-o sală în care încap 40 de oameni. Pentru că nu se mai putea respira am întrerupt o jumătate de oră.


JN: Se poate spune că aţi stat precum sardeluţele, strîmb, judecînd drept?...
NP: Exact. Însă judecătorii au fost extraordinari şi au suportat. În total am discutat cinci ore, soluţia a fost adoptată cu majoritate de voturi.


Au ales varianta a treia, din cinci
JN: Între cîte variante de soluţii aţi avut de ales?
NP: Între cinci variante, trei fuseseră propuse de Secţia civilă. A treia variantă a fost votată cu majoritate.


JN: Ce înseamnă în cazul acesta majoritatea?
NP: Era de 40. Au fost largă majoritate.


JN: Cîţi au votat pentru, 50, 60, 80 de judecători?
NP: A fost o soluţie de respingere a recursului şi alte patru propuneri de admitere apropiate, cu diferenţe de nuanţă.


JN: Domnule preşedinte, cîţi au votat pentru decizia dată?
NP: Au fost şi variante care au întrunit 3, 5, 16 şi 21 de voturi. Dar nu aceasta este important, pentru că din momentul în care se adoptă, decizia este a Curţii, este asumată de toţi. De aceea ea va fi semnată de către toţi judecătorii.


JN: Cînd va ieşi motivarea?
NP: Va ieşi probabil într-o săptămînă sau o săptămînă şi jumătate. E greu pînă îi prindem pe toţi să semneze pentru că judecătorii sunt foarte dispersaţi în activitatea lor. Fiecare va vedea proiectul de decizie şi va face observaţii înainte de a semna.


JN: Cîţi au votat varianta trei?
NP: Să se respingă recursul au fost cam 15 voturi. Pentru varianta care a întrunit majoritatea au fost 50 de voturi cred, restul judecătorilor au fost pentru cele foarte apropiate de această variantă admisă. Şi atunci oamenii au spus: "Nu! Păi ne raliem toţi!". Dar n-are importanţă. S-a votat, nimeni nu contestă votul, curtea îşi asumă decizia.


Interese multiple
JN: S-a vorbit foarte mult de interesele din spate.
NP: Materia retrocedării proprietăţilor naţionalizate în timpul regimului comunist a creat destule emoţii...


JN: Să ne amintim de anul 1995, cînd o decizie a ÎCCJ la un recurs promovat de procurorul general de atunci ne-a adus multe condamnări la CEDO...
NP: N-are nici o legătură soluţia de atunci cu cea de acum. Atunci exista un alt context social.


JN: Spuneţi-mi despre interese.
NP: În materia aceasta sunt implicate enorm de multe interese. Ale celor părţi în procese, dar şi ale altora. Sînt avocaţi de o parte şi de alta, nu ne interesează. Dar noi nu putem să ne facem că nu observăm aşa ceva. Sînt implicaţi cei care au ei înşişi interesele lor şi ne-au spus că am încălcat procedura şi că nu i-am primit în sală. Mă surprinde că există avocaţi care asistă părţile şi nu le-au informat că, potrivit Codului, recursul în interesul legii nu este public în sensul acesta, are un caracter abstract şi părţile nu se citează. Acesta este un element pe care un avocat trebuie să-l ştie încă de cînd era student în anul trei.


JN: Ce alte tipuri de interese mai identificaţi?
NP: Sînt interese care sunt ireconciliabile în cazul acesta. Gîndiţi-vă la interesul dezvoltătorilor imobiliari, pentru că s-a întîmplat, ei abia aşteaptă să-şi dezvolte ideile pe nişte spaţii care să fie cîştigate în instanţă prin persoanele care le revendică. Sunt şi interesele celor care cîştigă procesele de a-şi valorifica bunurile imediat. Ce valoare are şi terenul acum şi constucţiile într-un anumit perimetru al oraşelor şi nu mă refer numai la Bucureşti. Spun oamenii că noi sîntem de partea foştilor chiriaşi sau a foştilor proprietari. Nu se poate gîndi aşa. Nu noi nu putem fi decît de partea legii.


JN: Ajungem la soluţiile legislative.
NP: Aici e vorba mai întîi de o politică legislativă pe care nu noi o punem acum în discuţie. Ci a pus-o CEDO în discuţie. Dar noi, judecătorii, suntem oameni care trăim în această cetate sîntem parte a acestei societăţi şi nu putem să ne facem că nu observăm. Judecătorul probabil că este tentat să facă aprecieri în legătură cu inconstanţa legislativă. Uneori poate cu imoralitatea soluţiilor, dar asta este altceva. Dar nu putem să nu constatăm că România are cea mai neunitară politică legislativă. Noi vorbim de practică judiciară şi arătăm cu degetul spre judecători cînd practica legislativă este neunitară?! Ce vreţi să iasă dintr-o politică legislativă atît de inconsecventă?


JN: Este inconsecventă, din lipsa de etică sau din...
NP: Vreţi să vă spun direct? Vă spun. Pentru că în loc să se facă lege în interes general dintr-un început cum au făcut-o ungurii, spre exemplu, şi alte state foste comuniste, s-a făcut din chestiunea asta o treabă electorală. Şi asta a fost totul, stimată doamnă! De la Legea 18/91 şi pînă în 2001, s-a făcut din asta un capital electoral. Cine a dat dreptul foştilor chiriaşi să-şi cumpere locuinţele, în 1995? Judecătorii? Ei sunt de vină pentru asta? Nu, legiuitorul. După care s-a venit cu Legea 10 în care s-a spus: dacă nu le faci timp de trei luni, după care s-a prelungit de două ori termenul, ai pierdut dreptul, şi a devenit acţiunea inadmisibilă în felul acesta. Spune cine? Legiuitorul. Şi acuma îi introduce pe judecători în acest clenci. Pentru că acuma toată lumea discută între admisibilitatea sau inadmisibilitatea acţiunii în revendicare, dar pînă la urmă aceasta e chiar o chestiune secundară. Judecătorul a procedat într-un mod pe care el l-a interpretat şi a procedat în baza unei legi inconsecvente.


JN: Cumpărătorii de rea-credinţă pot pierde casele!!!!?
NP: Domnule preşedinte, alte state foste comuniste nu au atît de multe condamnări la CEDO, cum are România. Dumneavoastră cum vă explicaţi?
Vă întreb eu de ce au rezolvat ungurii între 1991 şi 1994 toate cazurile în această materie de restituiri? Pentru că au găsit o soluţie legislativă adecvată. Au adoptat o soluţie de îndreptare a nedreptăţii prin nişte dezdăunări parţiale. Au fost foarte serioşi, au dat titluri de stat celor care au solicitat. N-au dat nimic înapoi, nici o proprietate. Şi nimeni n-a mai contestat, nu există cauze pe această materie la CEDO. Polonia n-are deloc lege, n-au dat nimic înapoi, instanţele au spus: "Nu avem lege". Şi au fost primiţi înaintea noastră şi în NATO, şi în UE. Modelul român de "restitutio in integrum" a ajuns în Parlamentul polonez, legea a plecat la promulgare, a trimis-o preşedintele înapoi în 2004 şi de atunci nu s-a mai întors. E Polonia, e altceva! Deci sînt guvernări conservatoare, de orientare de dreapta şi n-au putut să scoată în Parlament o lege.


JN: După decizia Curţii de săptămîna trecută, s-au lansat public acuzaţii la adresa instanţei că ar fi favorizat foştii chiriaşi prin soluţia adoptată la recursul formulat de procurorul general, Laura Codruţa Kovesi.
NP: Nu se poate gîndi aşa. Uitaţi-vă la cauza Raicu împotriva României. Un fost chiriaş care a cîştigat la CEDO!


JN: Da.
NP: Şi cine a dat-o? Cumva vreo instanţă din România? Nu! A dat-o CEDO. Şi ce spune? Trebuie să aveţi grijă să nu se pună în pericol securitatea raporturilor juridice. Proporţionalitatea de ingerinţă şi se face trimitere la Pincova şi Pinc din 1997, foarte cunoscută, în legătură cu sistemul legislativ şi cel judiciar intern. Se vorbeşte aici despre faptul că "atenuarea vechilor neajunsuri aduse nu trebuie să creeze noi pagube disproporţionate".


JN: Adică nu poţi să faci un act de dreptate, printr-o altă mare nedreptate.
NP: Da. Deci, trebuie să existe o proporţionalitate de ingerinţă. Există şi o altă realitate pe care o conţin deciziile CEDO. De un an şi jumătate sau doi ani, CEDO notează repetitiv în decizii atunci cînd bunul nu se mai poate restitui, spre exemplu, pentru a proteja buna-credinţă a cumpărătorului.


JN: Din perspectiva asta, foştii chiriaşi deveniţi proprietari în baza Legii 112/1995 pot să nu se teamă că-şi vor pierde casele?
NP: Da, în această lumină proprietarii de bună-credinţă nu au a se teme că vor rămîne fără casă. Dacă e altfel, atunci statul trebuie să-i despăgubească la valoarea reală a investiţiei. Aşa a spus CEDO în cazul Raicu, deci nu spunem noi, Înalta Curte, acest lucru, acum. A spus CEDO.


JN: Dar ce a spus, de fapt, ÎCCJ, prin decizia din 9 iunie?
NP: Noi ce am spus în minută? Că atunci cînd sînt în concurs legea specială cu legea generală are prioritate legea specială.


JN: Dar nu e nimic nou, acest lucru se ştia, era deja statuat...
NP: Ce e atît de criticabil acest aspect? Noi am spus mai mult decît am fost sesizaţi. Am avut de optat între moduri de formulare: sînt inadmisibilie acţiunile pe Codul civil după expirarea termenelor Legii 10, ele trebuie soluţionate numai prin Legea 10. Dar noi am spus că dacă e controversă între legea specială şi CEDO, se dă prioritate Convenţiei.


JN: Şi acest principiu este statuat de Constituţie, nimic nou.
NP: Da, este un principiu constituţional, dar şi de drept comunitar. Dar noi am mers mai departe şi am spus că se dă prioritate Convenţiei fără să se aducă atingere un drept dobîndit, precizare făcută pe baza jurisprudenţei CEDO. Şi acest lucru se va face pe baza unei acţiuni în revendicare pe drept comun. Sînt acum unii atît de ameninţători, ne spun: "Vă vom reclama şi vom cîştiga". Ce înseamnă asta?


JN: Deci nu s-a închis total calea acţiunii în revendicare pe baza Codului civil. Aţi mers pe varianta da, sînt admisibile, dacă şi numai dacă, nu se periclitează alt drept cîştigat, dacă nu se pune în pericol securitatea raporturilor juridice.
NP: Da. Pe baza jurisprudenţei CEDO. Vă spun că a apărut în revista română de drept privat un articol semnat de trei cadre didactice de la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, profesorul universitar doctor Viorel Ciobanu şi conferenţiarii univ. dr. Marian Nicolae şi Flavius Baias, cu mare autoritate ştiinţifică. Se intitulează "Este admisibilă acţiunea în revendicare a imobilelor preluate fără titlu supuse restituirii în condiţiile Legii 10/2001?", articolul fiind întins pe 120 de pagini.


JN: În esenţă ce spun?
NP: În concluzie spun că nu sînt admisibile. Noi, Înalta Curte, n-am mers pînă la concluzia asta, care este una doctrinară.


JN: Unde v-aţi oprit?
NP: La ideea de a proteja, de a asigura o cale deschisă şi acţiunii în revendicare pe Codul civil.


JN: Şi aţi lăsat liber la interpretarea şi aprecierea judecătorilor.
NP: Da.


JN: Tocmai de aceea, foarte mulţi oameni spun că decizia instanţei a fost...
NP: ... că a fost şi cu carne şi cu brînză. Am auzit şi lucruri de astea...


JN: Spun că a fost o lipsă de curaj în a merge pînă la capăt, că n-aţi avut curajul să spuneţi lucrurilor pe nume, că e mai mult o teorie, că evocaţi principii arhicunoscute fără a tranşa problema astfel încît să determinaţi o practică unitară, că nu daţi o soluţie pragmatică...
NP: Păi, puteam s-o facem noi, doamna Fotache, în condiţiile în care nu sînt numai cele patru categorisiri de soluţii. Puteam noi să găsim soluţii pentru zecile de variante de soluţii pe care le-au imaginat judecătorii? Nu puteam să găsim.


JN: Dacă aţi fi mers pînă la capăt, pronunţînd o soluţie pragmatică pentru unificarea certă a practicii judiciare, ar fi fost acesta un motiv pentru eventuale viitoare condamnări la CEDO?
NP: E greu de spus, depinde şi cum sînt apărate interesele la CEDO. Ca să vă răspund ar însemna să intru în zona gri a contactului între lege şi judecător, înspre chestiunile politice. Legea e o măsură politică înainte de toate şi după aceea devine juridică. Ea e adoptată în cadru politic şi noi nu ştim cam cum se vor pronunţa judecătorii. Ar însemna să spunem net că se va aplica Legea 10, dar alţii la nivel internaţional ar spune da, dar aţi limitat accesul la justiţie. La ce am făcut noi, probabil vom fi atacaţi şi pe această soluţie, dar Curtea de la Strasbourg va stabili acolo, va putea să constate dacă decizia noastră este în baza spiritului Convenţiei Europene şi a soluţiilor de jurisprudenţă. Noi am dat un punct de plecare: să nu se pună în pericol un drept cîştigat. Pentru că se poate stabili, de pildă, că a fost cumpărător de rea-credinţă.


JN: Cînd se consideră ca a fost vorba de rea-credinţă?
NP: Sînt foarte multe posibilităţi, nu se poate rezuma. De exemplu, dacă a început acţiunea în revendicare înaintea apariţiei Legii 10 şi nu s-a soluţionat pînă astăzi şi chiriaşul ştia că e pe rol, ştia că imobilul e în litigiu, dar totuşi şi-a luat riscul să cumpere, în cazul acesta se va spune că e un titlu obţinut cu rea-credinţă. Şi cei care au vîndut, adică statul, şi-au luat riscul. Cel care acuză de rea-credinţă trebuie să o şi dovedească însă.


JN: Şi atunci bunul poate fi restituit fostului proprietar, în natură?
NP: Şi atunci, sigur că da, bunul poate fi dat fostului proprietar păgubit, în materialitatea lui.


JN: Iar acolo unde nu există rea-credinţă, se protejează dreptul fostului chiriaş, iar fostul proprietar va fi despăgubit în bani la valoarea reală?
NP: Da, dar şi aici sînt o mulţime de...


JN: Dar sper că nu cu acţiuni la Fondul Proprietatea, nefuncţional, după cîte se vede!
NP: De ce vă spun că politica noastră legislativă a stat la baza acestei diversităţi de soluţii judecătoreşti şi ne obligă pe noi de aproape 20 de ani să nu reuşim să ajungem la un liman în problematica asta.


JN: Cine-i de vină din lumea politică, pentru legislaţia "inconsecventă" şi tratarea problemei ca miză electorală?
NP: Nu mă interesează. Eu nu arăt cu degetul spre o clasă politică anume care a fost la guvernare între nu ştiu ce ani. Parlamentul e format din toate partidele, sigur că au decis cei care au fost la un moment dat în majoritate. Asta e, doar ştiţi ce mi-a spus fostul preşedinte al CEDO cînd a fost aici, în România, şi i s-a părut că sînt puţin iritat? "De ce te văd iritat? Că voi aţi luat soluţia asta prin legea voastră. V-a obligat cineva să luaţi soluţia asta? Noi luăm act de soluţia voastră. V-aţi obligat să daţi înapoi tot. Respectaţi-vă obligaţia!", mi-a spus. Şi acum vine lumea şi spune că judecătorii sînt de vină?!? Sînt judecătorii de vină că aplică o lege inconsecventă, care n-are soluţii unitare?


"S-a tras linioară pentru fiecare mînă ridicată şi la sfîrşit s-au numărat linioarele"
JN: Să revenim la interesele de tot felul, la interesul politic.
NP: Cînd am spus că totul a fost transformat într-un interes electoral, toţi au fost implicaţi, mă gîndesc eu acum şi v-am spus-o şi nici nu mi-e frică s-o spun. Sînt convins că acesta este adevărul. Dacă cauţi soluţii pentru interesul general actual şi de perspectivă pentru că, gîndiţi-vă, exemplul Poloniei, cînd acel preşedinte l-a chemat pe primul-ministru, cel mai bun specialist în probleme financiare, i-a cerut un studiu privind impactul legii restitutio in integrum asupra cheltuielilor bugetare, s-a stabilit că trei generaţii trebuiau să suporte să plătească. Ei au putut să ia în calcul interesul general!


JN: Am înţeles, sînt argumente juridice serioase la baza deciziei, dar nu vă e teamă că pronunţarea verdictului chiar în campanie electorală va atrage asupra Înaltei Curţi o percepţie de politizare?!
NP: Numai cu rea-credinţă se poate spune aşa ceva. Toţi judecătorii au fost liberi să-şi exprime punctul de vedere. Varianta aleasă a fost conturată de judecători în materie, la care apoi s-au raliat toţi judecătorii. Votul a fost deschis. Nu am nicăieri tabel cu judecătorii care cum a votat. N-a rămas nimic din modul în care s-a votat, am vrut să nu fie ca atunci în 1995, cînd s-au făcut tabele, cu semnătură cu tot. Acum n-am bifat pe nimeni cum a votat. N-am nicăieri tabel, nici nu mă interesa. S-a tras linioară pentru fiecare mînă ridicată şi la sfîrşit s-au numărat linioarele. Acum fiecare a fost liber, ca între specialişti, fără ridicat de tonuri şi fără intenţii subterane din partea celor care au discutat. Se putea să nu se obţină majoritatea şi atunci trebuia să amînăm şi să căutăm alte soluţii, dar s-a obţinut.


JN: V-aţi bazat şi pe practica Instanţei Supreme la găsirea soluţiei?
NP: Cum să nu? Secţia civilă a noastră nu are în practică procedeul comparării de titluri.


JN: Păi, pînă la urmă, se trece la compararea de titluri, după decizia aceasta?
NP: Asta e treaba judecătorului. Noi n-am spus niciodată aşa ceva. Compararea de titluri şi preferabilitatea pe temeiul acesta sînt creaţii doctrinare şi atunci lucrurile se complică şi mai tare.


"În SUA, fiecare judecător are feuda lui..."
JN: Revenind la termenul de soluţionare a RIL...
NP: Termenul de soluţionare e în general de trei luni. În acest caz a fost sub trei luni, din aprilie pînă pe 9 iunie. Înainte, instanţa soluţiona trei sau cinci RIL pe an şi acum noi avem între 90 şi 100 RIL pe an. Păi, ce să vă spun? Că m-am întîlnit cu preşedintele Curţii Supreme din SUA şi l-am întrebat ei cîte primesc pe an şi cîte soluţionează? Mi-a spus că primesc 6.000, soluţionează 40 pe an, restul le selecţionează pentru respingere. Ei sînt doar nouă judecători şi fiecare judecător are feuda lui, nu există să se amestece cineva. Nemţii, Trib. Suprem Federal german, nici nu se gîndeşte cineva să vină să ceară socoteală judecătorului...


JN: Dar e alt sistem...
NP: La francezi, care au sistem ca al nostru, nu vin acolo toţi avocaţii, ci numai cei nominalizaţi pe lista specială. Nemţii, la fel, au selecţionat avocaţii care au dreptul să pună concluzii la instanţa supremă. Iar la ei, păi, au în cod prevederi care le permit judecătorilor curţilor de apel ale landurilor ca atunci cînd pronunţă o sentinţă să spună dacă e cu drept sau fără drept de recurs. El, judecătorul, decide asta. Şi nu i-a dat nimeni în judecată, nu s-a dus nimeni la CEDO să spună că i s-a închis calea spre justiţie.


JN: Gîndiţi un proiect de modificări legislative în acest sens?
NP: Există. Vrem să ne aliniem sistemului de filtru european, dar o să sară în sus toată lumea că de ce respingem recursurile, ajungînd să reţinem doar 50-60 de recursuri. Păi, o să spună atunci unul şi altul că judecătorii au făcut-o pe pile, pe bani, pe cine ştie ce... Eu le-aş spune oamenilor să aibă încredere în justiţie.


"Justiţia a fost programatic minată!"
JN: Deci să aibă încredere?
NP: Da. Am fost catalogaţi cîteodată că luăm partea cuiva. Nu, nu-i adevărat. Justiţia a fost programatic minată, subminată, distrusă aproape. Oamenii au şi multe dezamăgiri, dar eu le spun să aibă încredere în justiţie. Cel puţin la nivelul ÎCCJ să fie convinşi că facem ce trebuie ca să spunem drept oamenilor. Din nefericire, cultura e alimentată în stil foarte conflictual: ei ori nu ştiu să-şi apere drepturile, ori vor să şi le apere cu orice preţ. Trec printre ei cînd vin la biroul meu. Îi aud cum spun: "Eu trebuie să cîştig cu orice preţ. Şi de aici tot felul de scheme halucinante că s-a cîştigat pentru că ăla s-a dus, a dat nu ştiu cui, a făcut, a dres. Nu se poate aşa. Trebuie să cîştigi cu preţul legii şi nu cu orice preţ. De 2.000 de ani judecătorul a zis daţi-mi faptul şi eu vin şi dau dreptul. Ei nu, acum omul vine cu faptul pe care îl deformează de multe ori prin mărturii mincinoase şi vrea să-i spună el dreptul judecătorului. E invers. Vrea să impună o stare de fapt care este sau nu corespunzătoare şi vrea să-i impună judecătorului. Iar dacă nu pot face asta, atunci te fac bandit, escroc, infractor. De aici nu ştiu cîte procese în care sînt judecătorii implicaţi.


JN: Revenind la proprietăţile naţionalizate în perioada 6 martie 1945-decembrie 1989, aş vrea să revenim la securitatea raporturilor juridice.
NP: Vă dau un exemplu, acum vreo şase luni s-a desfăşurat un colocviu coordonat de o distinsă doamnă avocat, în care s-a vorbit despre protecţia investitorilor. Nu ne-a interesat pe noi aşa ceva, că se spune că sînt puse sub semnul întrebării interesele investitorilor...


JN: În această materie, de ce?
NP: În această materie. Păi, dacă şi în 2050 va veni unul cu un document în mînă şi va spune, pardon, eu sînt proprietarul aici, luaţi-vă catrafusele şi plecaţi de aici?! Şi în 2100. Ba, mai mult, am văzut că s-a atacat la Curtea Constituţională (CC) constituţionalitatea acestor legi, că vine cineva şi spune staţi puţin că eu am fost viciat de proprietate înainte de 6 martie 1945. De ce să nu mergem atunci pînă la Burebista, cu restituirile? Ei, iată, ce se întîmplă, limitele pe care le-a pus legiuitorul sînt limite pe care le-a vrut legiuitorul, nu le punem noi în discuţie. Să se înţeleagă faptul că noi nu putem să vorbim aşa în conţinutul deciziei noastre, nici nu putem să ne răfuim acum cu Curtea Europeană, cum fac într-un fel deghizat cei trei în articolul din revista de drept privat român, că nici CEDO nu e consecventă.


JN: Înalta Curte a dat un punct de plecare, dar pînă la urmă decizia aparţine judecătorului, în mare măsură, astfel că este posibil ca totuşi practica judiciară să fie în continuare neunitară.
NP: Să ştiţi că şi eu sînt extraordinar de nemulţumit că judecătorii sînt puşi în situaţia să judece fie aşa, fie aşa. Sînt absolut bulversat şi am mari nemulţumiri uneori chiar faţă de libertatea pe care o au judecătorii în interpretarea acestei legi neclare şi chiar diferite de la o perioadă la alta. E important aici că nici deciziile Curţii Constituţionale nu se iau în seamă. Adică ele sînt obligatorii pentru toată lumea şi tocmai pentru judecători nu? În cazul Păduraru contra României, apărarea a prezentat decizii ale CC. Judecătorii n-au reţinut practica CC cum au făcut, de altfel, şi judecătorii CEDO. Ca şi cînd această instituţie nici n-ar exista. Or ea există, în baza unui principiu nu numai constituţional, dar şi de drept european.


JN: Revenind, spuneţi-ne, se va unifica practica judiciară în urma deciziei din 9 iunie sau nu, că sîntem monitorizaţi pe acest aspect de Comisia Uniunii Europene?
NP: Să aşteptăm să apară motivarea şi să vedem cum va evolua practica judiciară!"

Cuverturi pat

Patul fara cuvertura e ca nunta fara lautari. Din multitudinea de magazine care vand cuverturi pat e destul de complicat sa-ti alegi ceva care sa se potriveasca cu gusturile tale. Insa un site cu o lista de cuverturi de pat este foarte util pentru a compara diversele oferte online.

Oprescu tatal - chirias fortat

Am gasit acest articol publicat in Curentul.

"Ziarul "Curentul" vă arată cum tatăl lui Sorin Oprescu nu a vrut nici în ruptul capului să părăsească un imobil care nu îi aparţinea, dar nici să negocieze un contract de inchiriere, deşi a fost notificat prin executorul judecatoresc.
Toată povestea se învârte în jurul unei vile aflate în cartierul bucureştean de lux Primăverii, pe Str. Maxim Gorki nr.18. Vila ridicată de către familia Firică a fost naţionalizată în 1948 şi apoi repartizată în 1972 generalului Oprescu. Imobilul are acum două apartamente de câte 240 mp utili + pod comun de 264 mp şi curte de 365 mp, cu 2 garaje. Mircea Oprescu ocupă unul dintre ele."

Gasiti aici si aici, confirmarea ca procesele sunt reale.

Oare Oprescu ajuns primar general va raspunde vreodata la notificarea de mai jos?